CUM SĂ-ȚI TRATEZI SINGUR ȘI CORECT PSORIAZISUL CAPITOLUL 1: Perspectiva istorică: Ce se știa acum 50 de ani despre psoriazis

CAPITOLUL 1: Perspectiva istorică: Ce se știa acum 50 de ani despre psoriazis

În urmă cu jumătate de secol, psoriazisul era deja identificat ca o afecțiune cronică, influențată de factori genetici și de mediu (stres, infecții sau anumite medicamente). Deși se știa că nu este o boală contagioasă și că afectează ambele sexe, înțelegerea mecanismelor imune profunde era limitată. Abordarea medicală de atunci se concentra pe controlul simptomelor, fără a putea bloca specific căile inflamatorii, așa cum o facem astăzi.

Ce se știa (și era confirmat științific):

• Etiologia: Se cunoștea componenta genetică, fiind deja asociată cu anumite antigene (precum HLA-Cw6). Se observa clar rolul factorilor declanșatori: stresul psihic, infecțiile bacteriene și leziunile cutante (fenomenul Koebner).
• Importanța antecedentelor familiale:
  • Factorii genetici erau considerați cruciali, în special la tineri.
  • Antecedentele familiale erau prezente în 40-50% din cazuri, procentul urcând la 75% dacă debutul bolii avea loc înainte de vârsta de 20 de ani.
  • Studiile pe gemeni arătau o concordanță mare la gemenii monozigoți și una semnificativ mai mică (15-20%) la cei dizigoți.
• Riscul statistic pe parcursul vieții:
  • 4% dacă nu existau antecedente în familie.
  • 28% dacă un părinte era afectat.
  • 65% dacă ambii părinți sufereau de psoriazis.
• Incidența și distribuția: Boala afecta aproximativ 3% din populația globală, cu o prevalență mai scăzută la populațiile din Extremul Orient, la indienii americani și în vestul Africii.

Ce se cunoștea mai puțin (limitările vremii):

• Mecanismele imunitare: Rolul specific al celulelor T (Th1, Th17) și al citokinelor (TNF-alfa, IL-17) ca ținte terapeutice nu era încă descifrat. Implicarea sistemului imunitar era privită la un nivel general, nu molecular.
• Lipsa terapiilor țintite: Terapiile biologice, care au revoluționat tratamentul modern, nu existau. Medicii recurgeau la tratamente sistemice cu spectru larg, dar fără specificitatea necesară pentru a opri cascada inflamatorie la sursă.

Tratamentele standard în anii ’70:

1. Terapii topice: Se utilizau intens cremele cu corticosteroizi, gudronul de cărbune, acidul salicilic și diverse forme de vitamina D sau emoliente.

2. Fototerapia: Metoda standard era expunerea la raze UVB sau terapia PUVA (combinarea psoralenilor cu razele UVA).

    3.Terapii sistemice: Metotrexatul și ciclosporina erau utilizate în cazurile severe.

Nutriția: Se punea accent pe reechilibrarea dietei și suplimentarea cu vitaminele A, D, C și acizi grași, conform nivelului de cunoștințe de atunci.

Concluzie: În esență, medicina anilor ’70 înțelegea bine „ce” este psoriazisul și „cum” se manifestă, însă răspunsul la întrebarea „de ce” (la nivel molecular) era incomplet. Tratamentul era unul reactiv, de gestionare a manifestărilor cutanate, spre deosebire de medicina anului 2026 care acționează proactiv asupra cauzelor profunde.